Ghost of Tsushima – foarte pe scurt

Am așteptat cu nerăbdare posibilitatea de a juca și scrie o recenzie despre Ghost of Tsushima. Am sperat foarte mult că voi primi un cod de review, dar nu a fost să fie, așa că am cumpărat jocul ca oricare altul. Eu am ales varianta de descărcare direct de pe PlayStation Store. Comod, direct din fotoliu. 309,90 RON(in), hehehe. Și nu regret. Nimic.

Totuși, „povestea” legată de cod de review, completarea documentului legat de embargou, mi-a lăsat un gust amar. Din cauza speranței… Îmi cumpăr mai toate jocurile, nu că mă plâng. Așteptarea, incertitudinea, lipsa unui răspuns, asta este cel mai rău. Dar în fine… Tărășenia m-a pus pe gânduri, iar în cele din urmă a dus la o decizie. A mea, personală. Dar nu mă mai lamentez, trec la subiect.

Ghost of Tsushima este, pentru mine, un joc cu elemente și uneori grafică de Far Cry combinat cu Assassin’s Creed și The Witcher. În Japonia, cu japonezi și în japoneză. Am jucat întâi cu limba originală și subtitrare în engleză, după care am trecut, cu părere de rău, la engleză ca limbă vorbită. De ce? Pentru că îmi este greu să urmăresc subtitrarea și ceea ce se petrece pe ecran. Nu este ca și cum te-ai uita la film, acolo nu sunt probleme ca într-un joc, unde tu controlezi jucătorul. Pierzi direcția, acțiunea, prea multe pentru că te concentrezi la ce mama naibii zic ăia acolo în japoneză. Bine, prestația actorilor de limbă japoneză este excelentă, merge de minune cu jocul, numai că nefiind vorbitor de japoneză, pierd șirul dialogului atunci când trebuie să fii atent la cum joci. Așadar, cu mare părere de rău, am trecut pe vorbitul în engleză. Care nu este rău, dar chiar își pierde farmecul.

Grafica. Pe PS4 non pro este ok spre beton, pe alocuri super beton armat. 😊
Ai parte de niște apusuri… superbe.
Ce să mai, grafica este foarte bine realizată.

Modul de joc. Când la stânga, când la dreaptă, că așa se-nvârte spada. Mă rog, katana. Mișcările sunt fluide, chiar dacă nu le ai cu butonarea tot căsăpești inamicii. Ce mi-a plăcut în mod deosebit este comanda de a băga sabia înapoi în teacă după luptă. Ai parte de mișcarea specifică pentru scuturarea sângelui de pe lamă dintr-o singură mișcare, apoi ștergerea lamei la îndoitura brațului și introducerea ca la carte a sabiei în teacă.
După ce ai terminat-o cu partea introductivă, care ține puțin prea mult după gustul meu de explorator, ești liber ca pasărea cerului. Poți face ce vrei, te poți duce unde vrei, în limitele hărții. Ca să trecu pe altă parte a insulei, nu poți trece de castelul încă necucerit. În rest, personajul știe să înoate, dar nu poți ajunge pe corăbiile aflate la o distanță mică de uscat. Am întâlnit însă o misiune în care trebuie să căsăpești pe unii mongoli pe corăbiile aflate în larg, dar doar atât. Apropo de asta, sunt unele secvențe în joc când un personaj trebuie să te ducă dintr-un loc în altul… unde te uiți ca prostul la un ecran negru, cu sonor în fundal, ceva dialog, după care brusc te trezești acolo unde trebuie să te afli. Băieți, sincer? Pe bune? Mai mult nu ați putut?
Nu am analizat dacă inamicii chiar sunt pe măsura abilităților eroului principal în timp ce acesta își dezvoltă mușchii și spiritul. Unii sunt ușor de căsăpit, alții mai greu, nu am dat de un tipar anume și nici nu am dat prea mare importanță mare acestui aspect. Important este că jocul nu te limitează mult în această privință. Singura dată când era să dau colțul ca o floricică a fost când m-am apropiat nepoftit de castelul principal din actul întâiul. Presupun că trebuie să îl ataci cu o armată… nu de unul singur. În rest, nimic de netrecut. Acum nici nu dai buzna ca prostul într-o tabără militară, doar dacă ți s-a urât cu viața asta…
Dacă te nervozază o matahală sau un șmecher cu figuri mai ceva ca maneliștii, dai cu o bombiță cu lipici la purtător și pa, nene. Sau arunci cu cuțitașele de scobit între dinți. Recomand așadar aceste două unelte, upgradate la maxim, pentru un efect maxim și garantat. Oțel și praf negru autentic japonez, lucrat manual!
A, să nu uit: feriți-vă de urs. Și de porci mistreți. Chiar dacă aveți nevoie de piei de prădător pentru a va upgrada una sau alta.
Folosirea arcului… este, cel puțin pentru mine, partea cea mai dificilă, asta până când am făcut un upgrade de încetinire a timpului în timpul ochirii. Dar și așa, timpul este limitat. Nu nene, prefer sabia, scobitorile și bomboanele lipicioase!

Ghost of Tsushima merită luat. Chiar dacă interiorul caselor se repetă suspect de mult, chiar dacă, după ore bune de jucat, misiunile secundare par un piculeț asemănătoare. Dacă este să vorbim de efecte gen „măiculiță mamă”, acestea depind de cel care îl joacă, de experiența lui. Povestea este interesantă, unele misiuni secundare chiar merită timpul acordat, sunt situații interesante. Și asta doar după câteva ore bune de jucat. Apropo, mi-a luat ore să fac înconjurul primei părți a insulei, timp în care m-am împiedicat de unele misiuni secundare.

Cam atât.