Death Stranding – pe scurt

Țin să mulțumesc în primul rând departamentului de PR al SmartPoint pentru Sony România. Sincer, nu era pe lista mea de „priorități” în ale gaming-ului în următoarea perioadă de timp. Am fost sceptic la început în privința jocului, asta fără să citesc „review-urile” altora, indiferent dacă este vorba de independenți sau publicații online de gaming.

Ca orice jucător video, am auzit de Death Stranding de ceva vreme. Inițial am fost oarecum contrariat de informațiile cam vagi. Bine, este cu Norman Reedus, Mads Mikkelsen, Guillermo del Toro, Emily O’Brien, Léa Seydoux, Troy Baker, Tommie Earl Jenkins și alții. Jocul părea ciudat, cu bebeluși la „borcan” pe post de sistem de alarmă… Ce naiba?! În continuare… mori, dar revii înapoi. Ființe ciudate, cu aspect extraterestru, care halesc oamenii de vii, respectiv le „suge” viața, în preajma lor devii „mumie”. Care în plus să hrănesc și cu morții mai proaspeți. Mă duce cu gândul la Metal Gear Solid V: The Phantom Pain -> The Skulls! Nu că ar fi identici. O grămadă de holograme… trecut, prezent, ce mai, o varză vizuală de cea mai înaltă calitate pe are mi-a fost dată să o văd. Până acum, că nu sunt ghicitor. Musai 4K, altfel se pierde cu siguranță din farmec. Când spun „varză” mă refer la partea bună, aia cu ciolan de porc, eventual afumat, hehehe.

Din câte știu în acest moment (nu sunt genul care „halește” un joc pe repede înainte), lumea pe care o știm noi este „invadată” de ființe venite din naiba știe de unde, apărute în urma unui eveniment straniu cunoscut sub numele de… „Death Stranding”. Unii zic că în urma unui fenomen necunoscut, morții mai proaspeți sunt blocați cumva între cele două lumini (ca locurile de aprins lumânări, știți voi, Vii și Morți, din curțile bisericilor). Tu eroul, în speță el, Norman Reedus aka Sam Porter Bridges, încerci să reconectezi America, gen Make America Great Again (hahaha…). Profesia de bază: un fel de poștaș al viitorului, curierat la cel mai înalt nivel. Nu ai cum să nu remarci, cel puțin așa am simțit eu, ironia fină la ceea ce înseamnă, din anumite puncte de vedere, măreții americani. La un moment dat am avut impresia că mă uit la un film de propagandă, la naiba! Jobul tău inițial, slujba prin care îți câștigai existența, era cea de curierat rapid perpedes de diferite mărfuri, de la lenjerie intimă la mâncare, alea, alea. Mărfuri care, ciudat, să găseau pe ici, pe colo. Ați văzut filmul Curierul? Cam și așa ceva, numai că pe jos, uneori cu o motoscârță futuristă… aștept camioanele… care sunt, musai, electrice. Spun asta pentru că tot se duce o campanie de „electrificare” a autovehiculelor. Cum am spus, povestesc acum din ceea ce știu până în momentul de față. Și evit spoiala, eh, divulgarea de chestii, cât pot. Cine vrea să își strice plăcerea de a descoperi singur jocul, este invitat să caute pe net. Găsește destule surse, text, video sau imagini. Baftă!

Personajul principal controlat de jucător este Sam, fiul lui… Stop. Fără divulgări importante. Este doar Sam, un „repatriat”, adică unul din puținii care odată morți, ajung într-o dimensiune, paralelă sau nu, în care există numai apă, cunoscută sub numele de „Seam”. Aici are posibilitatea de a înota spre propriul corp, revenind astfel cu picioarele pe pământ. Dar, odată păpat, consumat, mestecat de un BT, în locul în care a avut loc fapta se formează un crater care distruge tot pe o anumită rază. Acest crater apare în urma unei explozii cunoscută sub denumirea de „voidout”. Este o zonă moartă care nu poate fi traversată.

Personajele negative, dușmanii, inamicii uzuali sunt duhurile rele cunoscute în lumea Death Stranding ca „Beached Things” (BT, dar nu țigările vecinilor, da? Da poate mai știi?). Ăștia sunt înconjurați de o ploaie care alterează timpul. Efectul: deteriorează încărcătura și echipamentul jucătorului. Făpturile astea sunt invizibile, dar Sam îi poate detecta în imediata vecinătate prin intermediul unui senzor robotizat special, alimentat de un bebe într-o canistră tip stupize pentru copii. Toată chestia asta pare așaaa de complicată… Urmate de un cult (păi cum, se putea altfel?) răuvoitor pe numele său MULE, un fel de bandiți moderni puși pe rele, niște furăcioși de marfă cărată de oameni cinstiți cu spirit civic, adevărați eroi ai muncii socia…. ups, reset, reset! Așa, gata. Ehem, cum spuneam, hoți la drumul mare, ce mai! Și, ca tacâmul să fie complet, avem și… teroriști! La naiba, nu scapi de ăștia neam! Așadar, pe lână varza vizuală de rigoare avem și varza politicăl corect. Oare ce naiba au făcut cu ONG-urile? Vestea bună rău de tot: am scăpat de politrucii care nu fac nimic!
Cine vrea amănunte „tehnice” de mare interes național, vizitați vă rog Wikipedia, că este cea mai la îndemână.

Grafică
Una dintre cele mai bune, mai bine zis poate cea mai realistică redare de până acum întâlnită într-un joc. Mă refer aici la detaliile personajelor. Se prea poate să atingă și lumea înconjurătoare, dar dat fiind faptul că este cam lipsită de viață…
Lumea înconjurătoare este însă, atât cât am jucat, austeră: zone întinse acoperite cu plante rareori mai înalte decât iarba unui gazon, coline, munți, stânci, văi, râpe. Și umezeală. Scoția? Asta în primele ore ale jocului. Este ca un acvariu acoperit de mușchi. Vietățile, în afară de ciori, căprioare (văzute doar în sceneta de început) și viermi plutitori (care îți reface „viața”) nu am întâlnit.
Când vine vorba de clădiri, lucrurile devin mai… „ciudate”. La exterior, beton neted, fără altceva care să le dea farmec. La interior, lucrurile stau altfel. Găsim foarte multe detalii, reclamă (dap) detaliată ca în viața reală. Nivelul de detalii este foarte mare și extrem de bine realizat.
Costumația personajelor este una de nota zece în privința detaliilor, a „foșnetelor” de material sintetic. Mimica este și ea una de zile mari.

Gameplay
Aduce, cum altfel, cu Metal Gear Solid. Mai ales în privința mișcărilor personajului în teren. Cu o singură mare excepție: balansul. Personajul controlat de jucător poate fi considerat, fără probleme de moralitate, un cărăuș. Fizica mișcărilor acestuia este deci dictată de greutate. Marfa poate fi cărată pe spate, pe un cadru care se extinde funcție de marfă, dar și în mâini, iar mai târziu pe moto și camionetă electrică și chiar o platformă plutitoare cum am văzut în Star Wars, hehehe. Este o provocare să ții echilibrul pe teren accidentat, chiar și pe suprafețe de beton. Derapajele stânga-dreapta, coborârea pantelor, căderile, toate sunt foarte bine realizate. Controlul personajului este fluid, precis. Există posibilitatea de a face setări ale controller-ului în funcție de preferințele individuale ale jucătorului. Mișcările sunt cele foarte apropiate de realitate, ceea ce este un mare plus pentru mine.
Îți dai seama că este „doar” un joc după traseele imposibile de străbătut în viața reală. Eu am urcat pe munte din când în când, este al naibii de obositor. Sunt unele „urcușuri” care îți cere totul, dexteritate, rezistență, inteligență – pe cărări bătătorite. Nici nu mă gândesc ce poți întâlni pe teren neumblat de om sau animal. Adăugați la asta 80-90 de kilograme în spate! Nici Spider-Man nu se poate ține mai bine! Din acest punct de vedere tare aș fi vrut să aud părerea unui expert, cum ar trebui să arate corpul unui om pentru a face față mai ușor unor astfel de provocări, adică a unuia care din asta trăiește. Spun asta pentru că vedem personajul nud. Și pare iarăși politicăl corect. Fetelor, nu știu dacă este chiar corpul actorului sau doar fotoșopat, nu vă entuziasmați prea tare, da?
Atmosfera este și ea foarte bine realizată și contribuie bestial la atmosfera sumbră, în cea mai mare parte. Mai ales în momentul ăla când ești aproape de o „fantomă”. Apropo, până m-am prins cum le poți depista cel mai bine… Cât despre evitare… nu mi-a reușit niciodată, cu excepția unui „bug”, poate voit. În zonele cu o „populație” densă pe metru pătrat cu BT-euri, le poți ocoli „elegant” pe marginea extremă, la limita de accesibilitate.
Tocmai când îmi ziceam că peisajul este monoton, am dat peste o frumoasă pădure de brazi, un peisaj chiar fain, dar din păcate infestat de BT. Mi-am zis că poate îi „păcălesc”, dar nu a fost să fie așa. Datorită prostiei mele am „scufundat” toată pădurea în apa aia neagră ca petrolul. Apropo, atât ploaia cere însoțește BT-urile, cât și apa care se revarsă atunci când apare un „monstru” marin modificat, pare a fi… petrol, din acela care se revarsă din tancurile maritime, mai subțire însă, nu atât de vâscos, dar uleios. Coincidență?
În primele ore de joc te trezești într-o lume bizară, fără a primi cine știe ce explicații. Tot ceea ce trebuie să faci este să mărșăluiești.
O chestie tare de tot: în Death Stranding nu se recomandă să omori alți oameni din cauza voidout-ului despre care am scris mai sus. Alta este uzura bocancilor.

Cu cât înaintezi în joc cu atât direcție pe care o ia jocul este spre simulator de construcție. Iar partea faină constă în colaborarea între alți jucători, chiar dacă nu îi întâlnești. Poți construi observatoare, stații de încărcat, apoi case de siguranță, adăposturi pentru a scăpa de ploaia păcătoasă. Sunt curios cum se va descurca jocul odată ce numărul jucătorilor crește, spre să nu te trezești într-o junglă de urme ale altora, ca să zic așa.

Rezumat
Povestea (cunoscută în timpul în care scriu aceste rânduri). Cei din buncăre: noi stăm bine mersi la adăpost și căldurică, du-te tu să ne aduci una alta, te plătim cu like. Și din gând în gând cu o șapcă, suvnir, chestii trestii. Haha. Ha!
„Prințesa”: nu sunt păzită, nu sunt trată ca un prizonier, pot folosi „mobilul”, da vin-o tu să mă salvezi, să mă duci înapoi în cealaltă parte a Americii not so Great under others ca să fiu eu președinte. Hă? WTH? Stă cumva într-o pușcărie din Romanela?
BB (aka bebeluși bebeli, hehehe): Io cu ce am greșit? Pfff… auzi, adulți salvați de bebeluși!
BT (Brigada trăsnită, sau Brigada Tot): Mama voastră, ne-ați omorât, lichidat, lăsat să murim, acum ne răzbunăm!).
Și nu în ultimul rând, Sam: pfui, ce deștept sunt! Mă duc după soră-mea, să o salivez, eh, salvez, sărăcuța. Ce mai contează că am stat de vorbă cu o hologramă 7G, estem autentică de nu te vezi! Și like-urile astea sunt așaaa de buneee, îmi pot cumpăra tot ce vreau cu ele! Și cine o să fie mai tare decât mine la adunat puncte bonus?
Lăsând glumele la o parte, in Death Stranding (Moartea Eșuată – tare titlul!) parcă sunt amestecate mai multe idei din jocuri, filme, cărți, politică, economie, orânduite de Hideo Kojima într-un joc de referință pentru ceea ce va urma. Sarea și piperul, după părerea mea, este interacțiunea indirectă cu alți jucători. Poți lăsa propria amprentă, ca să zic așa, pe serverele jocului (poți începe sau termina construirea unui pod pe care îl pot folosi și alți jucători, poți lăsa semne de avertizare folositoare altora, la naiba, chiar și „debarale” cu materiale pe care la donezi!
Nu am idee și nici nu am căutat să aflu cât de lung va fi și dacă după ce îl termini te mai poți distra cu misiuni secundare. Din câte mi-am dat seama cred că da.

Unii detestă jocul, alții îl adoră. Orice ar zice unii sau alții, este o experiență aparte.

Eu unul mă aștept la o întorsătură de zile mari! Pe bune!