Days Gone

Țin să mulțumesc în primul rând Sony România pentru oportunitatea de a mă putea bucura de acest joc fain. Mulțumesc frumos!

Days Gone… Zilele de mult apuse… Un titlu care te întristează,asta dacă nu știi despre ce este vorba de fapt. Lumea pe care o știm s-a dus, omenirea a fost decimată de o epidemie globală (nici nu mai știu în câte cărți, filme și jocuri nu am auzit asta, dar acum ce să fac, trebuie să îi dau o șansă jocului). Cei infectați s-au transformat într-un fel de zombi, numiți Freakers. Un fel de combinație între zombi și mumie (exterior) și turbați (la interior). Ați văzut filmul cu Brad Pitt, World War Z? Freakers se aseamănă foarte mult cu infectații prezenți în acest film. Și cam atât. Cine vrea shooter a la Doom, Wolfenstein și CO să se uite după WORLD WAR Z, da? Personal, îmi place muuult mai mult Days Gone decât orice alt joc de genul ăsta lansat și pe PS4.

Bend Studio, producătorul jocului, a făcut o treabă bună. Așteptarea a meritat (lansarea jocului a fost decalată de mai multe ori). 🙂

Din câte s-a putut vedea din prezentările de până acum care au împânzit net-ul, mulți ar crede că avem de a face cu un joc genul împușcă și fugi (de cârdul de morți vii – SIC!) sau, dacă ai biluțele corespunzătoare față de situația dată, iei secera și ciocanul și mergi la treierat, mai dau cu un coctail, cu bușteni, chestii de genul. Dar aparențele înșeală. Nu este un „Last of Us” din perspectiva unui motociclist. Povestea una simplă, mai ales la început. Aș putea spune că este mai degrabă un fel de Red Dead Redeption apocaliptic, o încrucișare între Mad Max și Red Dead Redeption, chiar dacă personajul principal nu ajunge de talia unui Max Rockatansky.

Acțiunea se petrecere în zona numită High Desert din Pacificul de Nord-Vest: păduri, pășuni, praf, zăpadă și câmpuri de lavă întărită. Avem un joc gen open world în care poți străbate distanțele pe jos, pe motocicletă sau pur și simplu călătorie rapidă între locurile vizitate și eliberate de „inamici” ce oferă astfel de „agenții de călătorie”(hehehe). Avem parte de multe chestii faine: păduri (pline de „verdeață”), localități pustii (unele pline de lupi), tuneluri (după mine cele mai tari locuri din joc), lacuri (am încercat să traversez lacul, dar mi s-a spus să mă întorc la mal – chestie care mă deranjează, ori e open world, ori nu, de parcă omenirea, atât cât a mai rămas din ea după epidemie, a uitat să… înoate). Ar fi putut fi o portiță de scăpare de hoarda urmăritoare, cine știe?

La fel ca în Dying Light, după apusul soarelui, pretenarii de Freakers ies de prin cotloanele în care stau ziua și mișună în căutarea de fraieri care nu dorm. Uneori în ceată. Și vai de tine dacă te prind la mijloc. La un moment dat am zis că pot trece cu motocicleta pe lângă ei, în viteză. Până când m-a pocnit unul de am văzut stele verzi. Am căzut grămadă, am zis că gata, aste e, sunt halit. M-am ridicat însă repede și… am luat-o la sănătoasa, cu „admiratorii” pe urmele mele. PANICĂ!! Noroc că am ajuns fugind la o tabără. Am crezut că sunt salvat, dar cu turma pe urmele mele, oamenii din spatele gardurilor au tras în plin, am încasat și eu câțiva plumbi. Dar am supraviețuit cumva. Partea bună: am colectat o grămadă de urechi (urechi pe care le poți vine pe post de recompensă – bun și asta).

Personajul principal este Deacon St. John, un motociclist. Gurile rele spun că ar fi un infractor și totodată un vânător de recompense. Acum, cred că lumea a fost rea înainte de epidemie, de parcă orice membru al unei găști de motocicliști este automat infractor. După epidemie, ce mai contează? Dacă arunci la gunoi gurile rele și te axezi pe amintirile lui Deacon St. John, iți dai seama că lucrurile stau diferit. După epidemie, zic, a devenit un vânător de recompense într-o lume plină de infectați, tâlhari la drumul mare și găști date naibii de motocicliști înrăiți.

Nu o să scriu nimic despre poveste, o las să o descoperiți singuri. Altfel unde mai este farmecul?
Cred cu tărie că pentru a îți face idee despre un joc sau altul este esențial să știi la ce să te aștepți mai ales pe parte de grafică și gameplay. Firește, povestea poate fi un factor important, dar dezvăluirea firului acesteia știrbește din plăcerea de a juca. Excepție: dacă nu vrei să cumperi jocul din diverse motive.

Grafică
Este la fel ca și la alte jocuri din generația sa. Mi-a plăcut atenția la detalii. Pădurea, câmpiile, sunt redate foarte fain. Trebuie să spun de la bun început: nu am Playstation Pro. Cu toate acestea, grafica este faină și fără a fi redată pe Pro. Grafica contribuie din plin la atmosferă. Mimica fețelor, detaliile vestimentației, a armelor, totul redat destul de fain, plin de detalii, așa cum îi șede bine unui joc actual.
Spectaculoase sunt și exploziile, modul de redare a aprinderii combustibilului din sticlele incendiare la impact, care în combinație cu sunetul face toți banii.
La fel de spectaculos din punct de vedere vizual este momentul în care ești aruncat de pe motor, fie de un Freakers, funie de-a lungul drumului, bandiți sau lunetiști. Îți crește tensiunea, ce mai!
Sunt curios dacă în data lansării oficiale se va oferi și un patch. De ce? Pentru că sunt uneori momente în care ai impresia că jocul s-a blocat, când de fapt se încarcă „scena” sau momente în care jocul sacadează după ce mergi mai mult cu motorul și treci într-o altă „regiune”.
Recunosc, nu am stat să admir apusuri sau răsărituri de soare, jocul este prea alert pentru așa ceva.
Nu știu cum arată grafica pe un PS4 Pro, pe PS4 este plină de detalii, culorile sunt așa cum trebuie să fie, fără exagerări, singurul neajuns poate fi în anumite condiții viteza de redare a spațiului din jurul personajului principal, adică durează o secundă sau două până când grafica/vizualul ține pasul cu locația în care te afli. Eu personal nu am avut de a face cu așa ceva, dar am văzut într-un filmuleț postat pe Youtube înregistrat pe un PS4 Pro. Nu pot spune dacă este o regulă, cel care a postat nu a specificat ce versiune dejoc este (au apărut două patch-uri destul de mari – peste 20GB).

Gameplay
Din punct de vedere personal, consider că gameplay-ul din Days Gone este unul obișnuit pentru un joc de gen (open world). Abordarea jocului este cât se poate de libertină. Există două mari direcții în acest sens: mergi direct pe firul misiunilor principale sau scoți răbdarea la înaintare și explorezi împrejurimile în căutarea de resurse (recompense, aka urechi de morți vii, plante, animale). Poți alege de asemenea toate misiunile oferite de șefii diferitelor așezăminte, misiuni în urma cărora câștigi valută forte și puncte în contul așezământului respectiv.
Pentru cei în căutare de adrenalină pură, mersul pe firul povești fără a te uita în stânga sau în dreapta este cel mai adecvat mod de a juca.
Pentru cei mai liniștiți din fire: explorare și mai ales curățarea cuiburilor de Freakers. Pe timpul zilei ies mai mulți din cuibul în flăcări, pe timpul nopții mai puțin, asta pentru că grosul iese la plimbare sub clar de lună, hehehe.
Am întâlnit câteva momente care îți face pielea de găină, există și sperieturi sadea. Noaptea este cel mai periculos de călătorit, pe jos sau cu motorul. Pe motor este oarecum mai sigur dacă ești cu ochii în patru, asta pentru că nu știi când dai de o hoardă de după un colț. Iar dacă crezi că poți trece prin iei ca prin brânză (Delaco?), te înșeli, se nimerește unul să îți ardă una de te aruncă cât colo. Fiind în mijlocul lor, cam greu să scapi cu fuga.

Îmbunătățiri
Între timp, după câteva zeci de ore de jucat, după aproximativ patru zile, a apărut și un update (a nu se uita, vorbesc despre joc înaintea datei oficiale de lansare). Nu am stat să citesc ce îmbunătățiri aduce, la acea vreme, nici nu știu dacă există informații oficiale, dat fiind faptul că jocul nu a fost lansat încă.
Bug-uri sunt, dar… nu așa de grave sau enervante încât să renunți a mai juca.
Ce am descoperit eu:
1. Un Freakers se dădea de ceasul morții cu capul de un gard, probabil avea voința unui Jedi de a trece prin materie. Bun, zic eu, să îi curm cumplita suferință, sărăcuțul, chiparosul(e)… (vorba unuia care este, încă, în viață – SIC! și s-a vrut glumeț nevoie mare) Așadar, mă apropii tiptil și când vreau să-i pălesc una în moalele capului, dau în aer. Stați, el era vizual acolo… se mai și întoarce cu fața spre mine, eu mă pregăteam deja să încasăz o scatoalcă, dar stupize-stupize, nimic, De parcă devenisem omul invizibil. Eu, perseverent, dau să-l termin, aer, frateee! Până la urma, după ce arătarea s-a îndepărtat câțiva pași de gard, l-am dovedit pe tăcute, unii ar zice mișelește (Miorița?). Să fi fost gardul unul din Twilight Zone (apropo, am auzit că s-a reluat de anul acesta).
2. Vocea lui Deacon, mai ales când vine vorba de dialoguri cu alte personaje: începe la volum „normal”, după care vorbește tare, ca un surd… cu toate că cel cu care vorbește este foarte aproape de el, sau în spatele motocicletei sale. Uneori este amuzant, alteori te enervează.

3. Hoarda… Când dai de ea, cel mai bine este să fugi, pe jos sau cu motorul, în direcția opusă. Freakers, atunci când vin la grămadă, nu știu de ce, sunt mult mai rapizi. Am „adus” de două ori hoarda în fața unei tabere fortificate, cei de acolo au început să îi secere, au deschis poarte și cum am trecut de ea, mă uit în spate, puf, magie, hoarda a dispărut. Și eu mă pregăteam să mă urc pe parapete să încep să trag. Nu de alta, dar la câți erau culegeam o grămadă de urechi pe care să le vând… Dar vax, dispărură, au rămas în urmă doar urechile celor câțiva secerați înainte de dispariția grosului.

Ce mi-a plăcut
Vizual: Urmele de sânge și alte chestii pe tot ce înseamnă lovire, îmbrăcămintea îmbibată cu apă atunci când plouă, ploaia care îmbibă pământul, băltoacele cu apă de ploaie, felul în care arată morții vii și animalele infectate.
Gameplay: Libertatea de mișcare pe hartă, pe jos sau pe motor. Modul de abordare al misiunilor, la libera alegere a jucătorului, destule de făcut atunci când nu te duci după misiuni principale sau secundare (activitatea mea preferată este vânătoarea ciudaților și eliminarea taberelor de bandiți și ticăloși).
Sau să stai departe de o hoardă în apropierea unui drum circulat de banda rivală, pe un trasei pe care mai vezi un curier trecând. Să vezi ce se întâmplă când nefericitul dă peste „demonstrația spontană”.
Apreciez faptul că s-a ținut de bine sub control repetabilitatea. Adică inamicii, animalele prădătoare nu se regăsesc în același loc. Nu ai cum să știi peste cine când dai.
Altă chestie interesantă: să vezi cum se luptă între ei diverși prădători, pe două sau patru picioare. Am asistat la cum un urs „turbat” este atacat pe rând de o pumă, apoi au urmat niște zombuleți, iar în final un lup. Nu m-am putut abține, am luat pușca cu lunetă și am lichidat ceea ce a mai rămas, adică ursul înfășurat ici și colo cu sârmă ghimpată. Apropo de ursul „turbat”: dacă ești prea aproape, ești mâncat. Ca să îl dobori de la distanță ai nevoie de o armă puternică. Ai suficient timp să îl plombezi, mai ales că ursul se ridică în două picioare când se simte cu musca pe blană, hehehe.

Atacarea bazelor tâlharilor la drumul mare este o provocare. La una dintre ele, după ce am aruncat o bombă sau două, au apărut din tunelul apropiat (blocat) o mică hoardă, eu am stat la distanță și am stat să văd ce se întâmplă. Firește, bandiții au fost nimiciți de Freakers. Am încercat să elimin „demonstrația” de la distanță, cu bombe, grenade și sticle incendiare, dar nu mi-a ieșit. O să încerc o altă strategie, dacă s-o mai ivi ocazia.
Asta este frumusețea lui Days Gone: NU știi la ce să te aștepți, chiar dacă ai trecut prin locul ăla de nenumărate ori.
Povestea: este oarecum de genul celei din „The Last of Us”, nu chiar așa de… dramatică și poate mai puțin emoționantă, dar are întorsături, are șpil, ca să zic așa. Cine m-a mai „citit” știe că nu îmi place să divulg povestea din jocuri. Nu o să fac excepție nici de data asta. Ceea ce se întâmplă în joc poate fi considerat o dramă, dar impactul emoțional nu este așa de puternic ca relația dintre un adult și o adolescentă, de exemplu. Sunt destule personaje cheie în joc încât să nu te plictisească, dacă ai fantezie și cauți, găsești și oarece asemănări cu alte personaje din filme sau jocuri.
Important este că… povestea este captivantă. Evoluează încet, la început, chestii standard, dar pe parcurs se complică, te pune pe gânduri, te întrebi ce ai fi făcut tu în astfel de situații. Unii ar putea spune că este „fumată”. Indiferent de ce și cum, este INTERESANTĂ.
Personajul principal: Adică pe cine îl „jucăm”. Cum bine spunea scriitorul într-un interviu acordat lui Colin Campbell: „Nobody is willing to spend eight hours with somebody they don’t like.” Numai că eu unul am petrecut până acum mai mult de opt ore cu „personajul”. Și îmi place compania lui, hehehe. Nu știu dacă va mai exista o continuare sau nu, în momentul în care scriu aceste rânduri nici nu știu cum se va termina aventura din Days Gone. Singurele părți pe care le găsesc amuzante, uneori chiar enervante, sunt aducerile aminte din perioada de dinaintea epidemiei. Mai ales cele care se vor duioase. Pur și simplu nu merge cu caracterul personajului principal. Acest nu este un Gigi Durul, dar când îi vă fețișoara aia prea nevinovată mă apucă toate cele. La fel și personajul feminin din joc, soția de. Aici ar mai fi trebuit lucrat, părerea mea.
Alte personaje: sunt destule, nu numai șefi de „trib”. Toate aceste personaje fac dintr-un „simplu” joc unul foarte interesant.
Activități: sunt destule. Unele se repetă, mă refer aici la tipul de activitate, locația fiind mai mereu alta. Printre alte activități se numără: distrugerea cuiburilor de Freakers sau ciori „Hitchcock”; naturalistul (colectarea de ierburi), vânătorul, eliminarea cuiburilor de tâlhari la drumul mare, căutarea de baze Nero pentru seringile „minune” și, dacă te țin puterile, eliminarea hoardelor.

La final de articol
Lumea jocurilor video a evoluat foarte mult, ca de altfel cam tot ce ne înconjoară. Cine se gândea că vom apuca să vorbim de jocuri VR?
Cu toate acestea, loc de îmbunătățiri există, nici nu se putea altfel.
Sper să mai apuc jocuri în care, de exemplu, praful și noroiul de pe vehicule rămâne pe caroserie până la contactul cu apa, la fel hainele de pe om, respectiv personaj principal, pe arme ș.a.m.d. Nu știu de ce mai toți producătorii au probleme intre talpa piciorului și treptele, pur și simplu se calcă aiurea. Apoi, inamicii… tot de vizual: Lăsați urmele de impact colo. Nu de alta, dar cum vi se pare să tragi într-un inamic, fie el om sau animal sau altceva și să vezi impactul loviturii, ca apoi să dispară la scurt timp?
Am așteptat cu acest review pentru a citi sau viziona și părerile altora ca mine. Firește, ofer atenția cuvenită și față de alte păreri. Cu toate acestea nu înțeleg de ce unii se plâng de repetitivitatea misiunilor secundare. Se știe că „eroul” este un vânător de recompense. Mă rog, ar trebui să se știe. Și ce face un asemenea specimen? Vânează recompensele, fie ele urechi de Freakers sau „răufăcători”. Se repetă la un moment dat? Firește. Se repetă mai rău decât alte genuri similare? NU.
Alții se vaită că motocicleta se deteriorează de fiecare dată când se lovește de un obstacol consistent. Pe bune? Cu ăștia nici nu îmi mai bat capul, sunt arcadiști. Hahaha. Apropo, sunt curios cum de mai sunt în viață, aceasta fiind de foarte multe ori… repetitivă (te scoli, te speli, cel puțin unii, mănânci, mergi la serviciu, lucrezi, te întorci de la serviciu, mănânci, timp liber, te culci, dormi și tot așa). Apropo, asta este din partea celor de la IGN (mulți scriu la comentarii… „I stopped trusting your reviews”). Ce mai pot spune? Fiecare și-o face cu mâna lui!

Recomand jocul fără nici un fel de ezitare!

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s