Uncharted 4: A Thief’s End – Înainte de lansarea oficială

Nu am putut trece cu vederea faptul că pe Youtube a apărut deja walkthrough la Uncharted 4, chiar dacă data oficială de lansare este programată pentru data de 10 mai 2016. Nu că aș avea ceva împotriva apariției filmulețelor care îți arată cum să te plimbi prin joc. Este o practică de marketing cunoscută. De data această însă, în afară de oferirea unor jucători aleși pe sprânceană a unui demo pentru jocul online, din cercul meu de „cunoscuți” nu există nimeni care să vi avut posibilitatea de a urca un singur „episod” de walkthrough pentru Uncharted 4. Cu toate acestea există deja cineva care a jucat câteva ore bune A Thief’s End, unde mai pui că a și urcat pe Youtub cam 25 de episoade de walkthrough și asta nu de ieri, de azi, ci de vineri. Ceea ce mă bucură, astfel ne putem face și noi o primă impresie despre acest mult trâmbițat joc. Să vedem așadar ce ne oferă la primul contact, ca să zic așa.

Uncharted 4 Cuvant inainte 02

Ce m-a „lovit” încă din prima oră de joc: povestea, la fel de bună ca și în cazul celorlalte apariții. Plus grafica, dialogurile, mișcările fluide. Open world, gen? Până acum nu prea. Firește, ai ceva libertate de mișcare, dar „între patru pereți”.

Uncharted 4 Cuvant inainte 03

Și nu numai. Oricum, nu ai unde fugi decât pe culoarul permis de lege, eh, de dezvoltator.

Afară, lucrurile stau cam tot așa, pe cărare, pe cărare. Parcă ar fi un „Hitman Absolution” cu grafică mai BETON!

Uncharted 4 Cuvant inainte 04

Am mai remarcat o mulțime de cut scene de lungă durată, parcă te uiți la un film. Bine făcute, filmulețele astea. Se vede că s-a lucrat mult la sala de montaj, hehe.

Uncharted 4 Cuvant inainte 05

Ca și joc, se aseamănă foarte mult cu Uncharted 3 (cu o grafică mai bună; dacă nu aţi prins ideea, grafica asta este chiar bestială). Bănuiesc că s-au adus îmbunătățiri și părții de gameplay și control. Dar asta este de constatat pe propria piele când o să am jocul în mână cu discul în PS4.

Uncharted 4 Cuvant inainte 07

Când scriu aceste câteva rânduri am făcut deja comandă și aștept să o primesc. Ciudate sunt căile resellerului de jocuri. Lansare oficială 10 mai dar noi îl dăm de pe 9 mai. Bucuria jucătorului!

Revin după ce îl joc. Dacă mai revin…

Uncharted 4 Cuvant inainte 06

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s