Rise of the Tomb Raider

rise_of_the_tomb_raider_01

Scurtă prezentare. Atenție, interzis celor cu inima slabă!

Cei de la Square Enix au pus de o mămăligă cu ăi de la Microsoft, așa, să nervozeze multă lume. Ce, cred ca dacă pun de o lansare de joc exclusiv pentru cutia MicroBoxFâs vom da buzna să le cumpărăm produsele? Ăia de la public în relații nu au auzit de efectul bumerang, sau bum în freză? Trecând peste faptul că cică va trebui să așteptăm până la vara anului 2016 pentru versiunea de pisi și până în decembrie 2016 ăia cu seriosul PeSe4, jocul arată și se mișcă mai ceva ca Shakira pe scena de la București Parlament Arena. Ce m-a amuzat și mai copios este cei de la Haltex… cică să dai precomandă, pentru la anul… Sfatul meu: răbdare mare și tutun românesc… mai aștepți eventual încă un an și-l cumperi pe o ceapă degerată!

Ce să faci până atunci? Stați așa, că vine Crăciunul, revelionul, Paștele… Mai un Assassin’s Creed Syndicate, Fallout 4 (articol în lucru), Uncharted 4: A Thief’s End PS4 (EXCLISIV PS4, TATĂĂĂ!!!). Și uite așa domnișoara Lara Croft riscă să rămână fată mare și/sau fată bătrână. Iar dacă se va decide așa, ca politrucii de pe meleagurile noastre, să nu mai apară ditot pentru pesepatru, mare scroafă, eh, mare scofală!

Știți ce? Asta nu mă împiedică să fac o mică trecere în revistă. Echipa care a lucrat la joc merită tot respectul, nu ca ăi de la conducere avizi după ză mani.

După umila mea părere, jocurile din ziua de azi se încadrează în:

  • Vizual super bestial, gen Until Down sau Battlefield Hardline
  • Vizual bestial, gen The Last of Us (mă rog, remastered pentru PS4 se încadrează la categoria de mai sus)
  • SUPER JOCURI, gen Until Down, The Lats of Us, Daylight, Metal Gear Solid V: The Phantom Pain, Red Dead Redemption, seria GTA, Far Cry, The Last of Us ș.a.m.d.
  • Jocuri de jucat, adică cum spune inglișul, for gameplay only.
  • Jocuri de ignorat. Aici mă abțin, din motive diverse foarte lesene de înțeles: nu le joc!

Rise of the Tomb Raider se încadrează la genul „Vizual super bestial” și „SUPER JOCURI”!

rise_of_the_tomb_raider_02

În plus este genul de joc în care merită să te uiți la cum se joacă alții (pe limba ăluia cu craniul în mână, walkthrough), mai ceva ca serialul ăla cu morții umblăreți (care, fie vorba între noi, începe să pută ca mortăciunile din propriul scenariu)!

Mă uit de ceva vreme la pagina asta goală din fața mea și nu știu de unde să încep. Orice aș face, poate părea pentru unii exagerat. Dar… frate, jocul ăsta este unul bestial. Pe bune. Cel puțin la început. Atmosfera, sunetul, caracterele, totul la superlativ. Îmi place jocul atât de mult încât m-am uitat din nou la primele 20 de minute. Rar mi-a fost să văd un joc așa de plin de adrenalină încă de la început.

rise_of_the_tomb_raider_03 rise_of_the_tomb_raider_04 rise_of_the_tomb_raider_05

Apoi vine partea aia cu ursul! Una dintre cele mai tari secvențe!

rise_of_the_tomb_raider_06 rise_of_the_tomb_raider_07

Rise of the Tomb Raider este un joc destul de complex, plin de adrenalină, momentele în care poți lua un respiro sunt foarte puține, majoritatea „pauzelor” sunt cele în care stai și te uiți la filmulețele din joc sau când campezi lângă foc și te uiți prin inventar (upgrade de arme, alegerea hainelor etc.). Povestea este una specifică seriei, cu întorsături de situații, amintiri din copilărie, iarăși adrenalină pură, împușcături ca orice shooter, stealth uneori (de genul Assassin Creed), tot tacâmul. Mi-au plăcut foarte mult peisajele. Aș putea să scriu vrute și nevrute despre cum este redată zăpada, urmele lăsate în urmă, zonele în care te afunzi până la genunchi și își îngreunează mersul (chestie care uneori ține de viață și de moarte – la faza cu ursul, dacă alegi drumul greșit, ești halit, la propriu și la figurat). Inamicii încearcă să te flancheze, atacă, se mișcă, nu stau pe loc și trac aiurea. Ceea ce face jocul extrem de dinamic.

Singurul punct negativ, din punctul meu de vedere: este scurt. Asta se întâmplă când este urmărit în mod excesiv profitul. Părerea mea.

Pentru cei care doresc să arunce un ochi:

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s